Noroc sau perseverenta?


EOS 7D Mk2, 41mm, f/8, 1/60 sec, ISO 100, HDR

De multe ori ne uitam la o fotografie reusita si foarte usor ajungem la concluzia ca fotograful a avut noroc, natura i-a oferit un spectacol de lumina si culoare, fix atunci cand avea nevoie.

In realitate, suntem departe de adevar. Da, poate putin este adevarat, poate am avut norocul ca natura sa-mi ofere un spectacol incredibil la apus, soarele sa-si reverse culoarea peste nori, lumina sa cada fix acolo unde trebuie in scena. Tot ce am avut de facut a fost sa apas pe declansator si sa inregistrez o fotografie superba.

Dar, daca nu ma aflam la locul potrivit, la momentul potrivit, cu ce m-ar fi ajutat spectacolul oferit de natura? Daca eram acasa, urmarind o emisiune plictisitoare la televizor? Daca as fi fugit acasa la primul nor mai suparat care se strange deasupra mea? Daca nu eram perseverent, incercand sa ajung acolo, de mai multe ori, asteptand spectacolul naturii, fie ploaie, vant, grindina sau frig?

De data asta am fost perseverent, m-am dus din nou pe Transbucegi, incercand sa prind inca un apus peste munti. Pe drum, planul era foarte simplu, inca o tura prin cheile Zanoagei, poate un traseu scurt pana la izvoarele Ialomitei, iar la sfarsit, un apus sus pe platou. Doar ca, natura nu prea m-a vrut deloc, a plouat destul de mult, cam toata ziua. Pe rand am renuntat la fiecare etapa din plan, de fiecare data cand ploaia se oprea si eram hotarat sa merg mai departe, ploaia o lua de la capat.

In cele din urma, vremea s-a mai potolit, parca pentru o clipa aud cum natura imi zice sa urc si sa ma pregatesc de spectacol. Oricum, eram hotarat. Trebuia sa stau sa astept spectacolul, chiar daca incepea din nou sa ploua, nu de alta, dar nu mereu ai norocul sa prinzi cerul plin de nori furiosi, care abea asteapta sa fie scaldati de lumina soarelui la apus.

Asa ca, mi-am intins trepiedul, am pregatit camera si am inceput sa fotografiez. Lumina incepe sa cada frumos peste peisaj, norii incep sa pinda putina culoare, soarele incepe sa ma incalzeasca dupa atata ploaie, vantul se potoleste. Mai e o jumatate de ora pana soarele coboara sub muntii, iar eu astept nerabdator. Insa natura imi pregateste altceva, din spate un nor suparat se apropie din ce in ce mai repede de mine, vantul incepe sa sufle ingrozitor, cativa stropi de ploaie isi anunta prezenta. Cinci minunte mai tarziu, natura se dezlantuie din nou, mai suparata ca niciodata, cu multa ploaie, grindina, vant si fulgere.

EOS 7D Mk2, 35mm, f/8, 1/20 sec, ISO 100

Devine destul de clar, azi natura nu ma vrea spectator, ma goneste de pe scena ei. Nu mai am de ales, asa ca plec repede spre masina, ud, dar mai am o sansa. Cobor mai jos pe drum, de unde reusesc sa mai fur cateva cadre, pana cand natura ma prinde din urma si ma izgoneste de tot.

As fi putut sa stau acasa, dar am preferat sa fiu din nou perseverent, pentru ca, daca vrei sa ai noroc si sa castigi, trebuie in primul rand sa participi la joc.

EOS 7D Mk2, 70mm, f/8, 1/50 sec, ISO 100

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s